Un pretendent la șefia „Moldovagaz” devine ministru al Energiei

0
126

Premierul Dorin Recean a anunțat că l-a propus Dorin Junghietu în funcția de ministru al Energiei.

Candidatura acestuia a fost agreată de președinta Maia Sandu, astfel că Dorin Junghietu va depune jurământul în dimineața zilei de mâine.

Funcția de ministru al Energiei a devenit vacantă după ce Victor Parlicov a fost revocat din această funcție la finele anului trecut.

Prioritățile ministrului desemnat până la sfârșitul anului sunt întărirea securității energetice a țării.

„Așa încât să avem stabilitate și previzibilitate în livrarea gazelor și energiei electrice, dar și cele mai avantajoase tarife, să facă ordine și să accelereze proiectele investiționale mari, în special, finalizarea liniei de tensiune înaltă Vulcănești-Chișinău”, a menționat premierul.

Dorin Junghietu este un expert în domeniul gazelor și energiei. El are o experiență profesională internațională de peste 16 ani în coordonarea și punerea în funcțiune a unor proiecte majore în domeniul energetic. În trecut, Junghietu a câștigat concursul pentru funcția de președinte al Consiliului de administrație Moldovagaz.