Începând cu 1 ianuarie 2025, vor fi majorate plățile aferente pentru gradele didactice ale profesorilor și educatorilor, gradele manageriale, dar și clasele de salarizare pentru metodiștii și conducătorii de cerc din grădinițe.
Decizia a fost luată de Guvern sub presiunea sindicatelor din Educați și a recentelor proteste ale profesorilor. Acesta va fi transmisă în Parlament pentru adoptare.
Salariul cadrelor didactice care dețin grade se va majora cu până la 15.2%, față de anul curent, în funcție de gradul deținut. De cele mai mari majorări – cu până la 2016 lei, vor beneficia deținătorii gradului didactic superior.
Cadre didactice fără grad:
- În 2024, salariul de bază a fost de 8.568 lei și putea ajunge la 10.222 lei cu sporul de performanță și sporul specific.
- În 2025, salariul va începe de la 9.200 lei și va putea ajunge până la 10.780 lei, marcând o creștere între 632 și 758 lei lunar (7,4%-7,6%).
Cadre didactice cu gradul II:
- Salariul de bază în 2024 a fost de 9.718 lei, iar cu cu sporul de performanță și sporul specific putea atinge 11.402 lei.
- În 2025, salariul va porni de la 11.025 lei și va ajunge până la 12.970 lei, cu o creștere între 1.307 și 1.568 lei lunar (13,4%-13,8%)
Cadre didactice cu gradul I:
- În 2024, salariul de bază a fost de 11.029 lei, iar cu sporul de performanță și sporul specific.putea ajunge la 12.975 lei.
- În 2025, salariul de bază va fi cuprins între 12.675 lei și 14.950 lei, ceea ce înseamnă o creștere între 1.646 și 1.975 lei lunar (14,9%-15,2%).
Cadre didactice cu grad superior:
- Salariul de bază în 2024 a fost de 12.570 lei, iar cu sporul de performanță și sporul specific putea atinge 14.824 lei.
- În 2025, acesta va varia între 14.250 lei și 16.840 lei, cu o creștere între 1.680 și 2.016 lei lunar (13,4%-13,6%).
Valoarea sporurilor pentru gradele manageriale se va majora:
- Gradul II: de la 300 lei la 1.000 lei;
- Gradul I: de la 600 lei la 1.500 lei;
- Grad superior: de la 1.000 lei la 2.000 lei.
În prezent, 1.374 de persoane dețin grade manageriale:
- 1.083 – gradul II,
- 221 – gradul I,
- 70 – grad superior.
Conform Guvernului, 77% dintre profesori și 53% dintre educatorii de grădinițe dețin grade didactice. În total vor beneficia de majorarea gradelor didactice aproximativ 30.000 de persoane. Clasa de salarizare a metodiștilor și a conducătorilor de cerc din grădinițe se va majora de la 52 la 56.