Studiul 3.0. Impactul Investițiilor Străine Directe (ISD) asupra economiei moldovenești, realizat pentru Agenția de Investiții, arată că în ciuda crizelor și războiului din țara vecină, R. Moldova a reușit să mențină un flux pozitiv de investiții, chiar dacă valorile acestora au fluctuat.

Studiul menționează că, anul trecut, fluxurile nete de ISD au totalizat 357,2 mln. dolari, marcând o scădere față de recordul atins în 2022, când acestea au ajuns la 586,4 mln. dolari.

În 2023, stocul total al ISD a crescut semnificativ, atingând circa 5,5 mlrd. de dolari, o creștere de 10,6% față de sfârșitul anului 2022.

Investițiile din țările Uniunii Europene au cunoscut o creștere de 14%, depășind pentru prima dată pragul de 3 mlrd USD. Investitorii europeni își mențin poziția dominantă, reprezentând 84% din totalul ISD în Moldova.

Stocul ISD a reprezentat 33,1% din PIB în 2023, o valoare superioară mediei regiunii Europei de Est, evidențiind rolul crucial al acestor investiții în susținerea economiei naționale.

Impactul ISD asupra economiei moldovenești este evident în multiple aspecte. Cele mai mari contribuții au venit din industrii precum prelucrarea materialelor, comerțul și serviciile financiare. Companiile cu capital străin au fost lideri în productivitate, având o eficiență cu 83% mai mare decât firmele locale private.

Din perspectiva pieței muncii, în 2023, companiile cu capital străin, chiar dacă sunt doar 6% din total companiilor din Moldova, au angajat 14,6% din forța de muncă națională. Salariile medii oferite de companiile cu ISD au ajuns la 14.200 de lei lunar, adică de peste două ori mai mari decât cele oferite de firmele locale private.

Studiul a fost elaborat de compania Business Intelligence Services.