Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ministrul de Externe, Mihai Popșoi, întreprind, în perioada 2-9 decembrie, o vizită de lucru în SUA – în Washington și Raleigh, Carolina de Nord.

Igor Grosu se va întâlni cu senatori și congresmeni americani, cu Samantha Power, Administratoarea USAID și cu Secretarul de Stat al Carolinei de Nord, Elaine F. Marshall. Agenda vizitei mai include discuții cu experți ai Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale și ai Institutului Republican Internațional.

Spicherul se va întâlni și cu reprezentanții diasporei. Șeful legislativului va discuta cu moldovenii care locuiesc, muncesc sau studiază în SUA, cu reprezentanți ai comunității oamenilor de afaceri moldoveni, va vizita și o școală cu predare în limba română din Chicago.

Agenda lui Mihai Popșoi este similară cu cea a spicherului Igor Grosu.

R. Moldova și SUA au construit un parteneriat bilateral strategic de mai bine de 30 de ani.