140 de studenți de la șase universități din țară, inclusiv din Găgăuzia și de pe malul stâng al Nistrului, au absolvit Academia Eco Media, desfășurată în perioada septembrie-noiembrie 2024, cu susținerea PNUD și a Suediei, în parteneriat cu Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Moldova.
Zele dintre absolvenți au fost premiați pentru articole și produse media convingătoare despre protecția mediului la un concurs desfășurat la sfârșitul programului de instruire.
Toți absolvenții au primit diplome de participare.
Programul Academiei Eco Media a inclus 18 instruiri de bază în domeniul biodiversității, protecției mediului și al apelor, gestionării deșeurilor, tehnicilor de documentare și scriere a materialelor jurnalistice, două activități practice în teren, două vizite de studiu pe malul Nistrului și în rezervația naturală „Prutul de Jos”. Studenții au fost ghidați de șase experți în reflectarea problemelor de mediu.
La Academia Eco Media au participat studenți de la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din Cahul, Universitatea de Stat din Comrat, Universitatea „Taras Șevcenko” din Tiraspol.





