Sistemul de canalizare din orașul Edineț a fost extins cu aproximativ 4,5 km. Totodată, în oraș a fost construită o stație de pompare a apelor uzate, anunță Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord.
Astfel, serviciul de epurare a apelor uzate a devenit accesibil pentru circa 300 de gospodării din sectorul de est al orașului Edineț, fiind semnate actele de recepție la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului.
Sistemul de canalizare din orașul Edineț a fost extins în perimetrul străzii Mihai Eminescu, Șoseaua Bucovina și strada Alexandru Hâjdeu, fapt ce va îmbunătăți condițiile de mediu prin reducerea surselor de poluare și va contribui la consolidarea capacităților autorității publice locale în dezvoltarea și susținerea prestatorilor de servicii regionali pentru gestionarea eficientă a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare.
Valoarea totală a proiectului constituie 5,76 mil. lei, din care 5,18 mil. lei – din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și 575,85 mii lei – contribuția Primăriei Edineț.
Proiectul prevede și construcția unei stații de tratare a apei în orașul Edineț, măsură investițională finanțată de Guvernul Austriei prin intermediul Agenției Austriece pentru Dezvoltare.