Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi pentru funcția de primar, desfășurate duminică, 17 noiembrie, în șapte localități.

Astfel, postul de primar al orașului Căușeni este câștigat de Alexandru Donțu (Platforma DA) cu circa 68% din voturi. Alexandru Donțu este fiul lui Anatolie Donțu, care a fost până acum primar, însă a fost revocat din funcție urmare a unei solicitări a Autorității Naționale de Integritate. În alegerile de duminică au concurat 7 candidați.

În comuna Iliciovca, raionul Florești, nici unul din cei 7 candidați nu a acumulat 50%+1 vot. Respectiv, peste 2 săptămâni, aici ar urma să fie organizat turul doi. Aici se vor confrunta independentul Fiodor Belîi (37,78%) și Irina Volciuc de la Partidul „Renaștere” (17,66%). De asemenea, turul doi de scrutin va avea loc și în comuna Boșcana, raionul Criuleni. Niciunul dintre cei 7 candidați nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi ales primar. În turul doi se vor duela Viorica Stăvilă de la PAS (43,53%) și independentul Serghei Catan (32,16%).

În satul Arionești, raionul Dondușeni, primar a fost aleasă Alina Vezitiu de la PSRM cu 60,14% din sufragii. Iar în comuna Antonești, raionul Cantemir, a învins Nicolai Parpolov, candidat independent (57,78%).

În satul Clocușna, raionul Ocnița, primar a fost aleasă Tatiana Bucarciuc de la PAS (63,98%). Aici au concurat 6 candidați. În satul Popeștii de Jos, raionul Drochia, a învins Vitali Gusacinschi de la PSRM (57,59%).

Conform prevederilor legale, candidatul pentru funcția de primar se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care s-au prezentat la urnele de vot. În cazul în care niciun candidat nu întrunește această condiție, în termen de 2 săptămâni se va organiza al doilea tur de scrutin cu primii 2 candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.