Comisia Electorală Centrală (CEC) a acreditat alți 19 observatori pentru monitorizarea turului doi al alegerilor pentru funcția de președinte al R. Moldova din 3 noiembrie.
În calitate de observatori naționali au fost acreditate 13 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX”.
În calitate de observatori internaționali au fost acreditate șase persoane: o persoană din partea Ambasadei Ucrainei; două din partea Ambasadei SUA și trei persoane din partea Parlamentului European.
CEC subliniază că persoanele acreditate în calitate de observatori în turul I își pot desfășura activitatea și în turul II de scrutin. Pentru primul tur de scrutin, CEC a acreditat 1 277 observatori naționali și 784 observatori internaționali.





