R. Moldova trece, în noapte de sâmbătă spre duminică, la ora de iarnă. Acele ceasornicelor vor fi mutate cu o oră în urmă. Astfel, ora 4:00 va deveni ora 3:00, iar ziua de 27 octombrie va devenit cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.
Schimbarea orei, concomitent cu statele-membre ale Comunităţii Europene, este necesară în contextul în care economia R. Moldova este conectată la unele elemente ale Pieței Unice Europene prin intermediul Acordului de Asociere RM – UE, dar și în scopul „conservării” energiei.
R. Moldova recurge la trecerea la ora de iarnă din anul 1979. Dar, în 2021, Guvernul R. Moldova a aprobat avizul la proiectul de lege privind renunțarea la schimbarea sezonieră a orei. Cu toate acestea, Moldova continuă să își schimbe orele de două pe an.
Trecerea de la ora de vară la cea de iarnă are loc în 70 de țări cu respectarea diferenței de fus orar.





