Prezența la vot în alegerile de duminică a fost de 1.562.238 de alegători, ceea ce reprezintă  51,68% din numărul alegători incluși pe listele electorale. În secțiile de votare deschise peste hotare s-au prezentat la urne peste 240 de mii de alegători.

Prezidențialele

Informațiile preliminare arată că niciunul dintre cei 11 candidați la funcția de șef al statului nu a acumulat cel puțin jumătate din voturile alegătorilor care au participat la alegeri. Astfel, va fi organizat al doilea tur de scrutin cu participarea primilor doi candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur.

Potrivit datelor finale preliminare, în primul doi Maia Sandu (PAS) a acumulat 42,45% din sufragii sau 656.354 de voturi, iar Alexandr Stoianoglo – 25,98% sau 401.726 de voturi

Al doilea tur de scrutin are loc la două săptămâni de la data primului tur de scrutin. Adică e vorba de data de 3 noiembrie.

Referendumul constituțional

Conform datelor preliminare, la întrebarea supusă referendumului, 50,16% dintre alegătorii care au participat la referendum și-au exprimat votul prin opțiunea „DA”, iar 49,84% au votat „NU”.

Prezența la vot în cazul referendumului a fost de peste 49%.

CEC va prezenta Curții Constituționale un raport privind rezultatele referendumului care, la rândul său, în termen de zece zile confirmă sau infirmă, printr-o hotărâre, rezultatele plebiscitului.