75 de companii mici și mijlocii din Moldova au primit, recent, granturi prin diverse programe ale Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) pentru accelerarea și dezvoltarea afacerilor.
Valoarea totală a granturilor acordate se ridică la 37,7 milioane de lei.
Dintre acestea, 46 de întreprinderi au beneficiat de suport financiar nerambursabil din partea Uniunii Europene, iar 29 din sursele bugetului de stat.
Granturile au fost accesate prin intermediul programelor gestionate de ODA, inclusiv Programul de Susținere a Antreprenoriatului Feminin, Programul „START pentru Tineri”, Programul „PARE 1+2”, Programul de Transformare Digitală a ÎMM, Programul de Retehnologizare și Eficiență Energetică a IMM-urilor, Programul de Ecologizare a ÎMM.
La începutul anului, ODA a sprijinit 431 de companii, facilitând accesul acestora la granturi în valoare totală de peste 180 de milioane de lei, finanțate prin contribuțiile Uniunii Europene și ale Guvernului R. Moldova.





