Peste 41 de mii de mașini electrice și de tip hibrid au fost înregistrate în perioada 2018 – iulie 2024, în R. Moldova, potrivit datelor Agenției Servicii Publice, citate de Centrul Național pentru Energie Durabilă.

După tipul de tehnologie utilizată, 3829 de automobile înmatriculate în ultimii 7 ani sunt electrice și 37 744 sunt de tip hibrid.

Din totalul de 3 829 de automobile electrice, 2 849 de automobile electrice sunt deținute de persoane fizice, iar 980 de către persoane juridice, numărul fiind de trei ori mai mare în cazul persoanelor fizice.

Ce ține de automobile de tip hibrid, 33 415 de automobile de tip hibrid sunt deținute de persoane fizice, iar 4 329 de către persoane juridice, de circa 8 ori mai multe în cazul persoanelor fizice, tehnologia hibrid fiind tot mai populară.