O pictură murală care reprezintă informarea corectă și formele ei a fost realizată pe peretele oficiului poștal din satul Tudora, raionul Ștefan Vodă. Autorii picturii, tineri din sat, și-au propus ca oamenii să conștientizeze importanța unei informări corecte și cât de periculoasă poate fi dezinformarea.
Tinerii implicați au organizat și un flashmob, invitând oamenii din sat la lansarea picturii murale, dar și de condamnare a dezinformării.
Pictura, intitulată „Ai auzit?” reprezintă un sat peste care se conturează cuvântul „informare”. Imaginea conține câteva forme de informare corectă: informarea din prima sursă, informarea din ziare și buletine de știri, informarea de la televizor, informarea de pe rețelele de socializare (paginile oficiale ale canalelor de știri).
Prin realizarea picturii murale, tinerii și-au propus să reducă fenomenul dezinformării în s. Tudora.
Proiectul „Ai auzit?” e implementat de Dialog Alternativ, în cadrul Digital Activism Program al Techsoup Global Network, cu sprijinul Funky Citizens. Activitățile proiectului au fost implementate în parteneriat cu Consiliul Local al Tinerilor Tudora.
corespondentă comunitară în r. Ștefan Vodă