Guvernul a decis alocarea de fonduri suplimentare pentru cinci proiecte noi privind modernizarea și consolidarea mai multor instituții de învățământ, edificii pentru prestarea serviciilor sociale și medicale, situate în localitățile aflate în perimetrul Zonei de Securitate. Vor fi suplinite alocațiile pentru două proiecte aprobate anterior. 

Anterior, Guvernul aprobase 26 de proiecte de dezvoltare în câteva localități din Zona de Securitate.

Cele cinci noi proiecte prevăd repararea capitală a blocului alimentar al Gimnaziului Oxentea, Dubăsari, va fi pavată curtea Gimnaziului „Vasile Alecsandri” din satul Copanca, Căușeni, precum și reparat Oficiul de Sănătate din satul Curătura, Șoldănești. În comuna Mateuți, raionul Rezina, urmează să fie construit un teren de sport, iar în satul Chircăiești, Căușeni, va fi amenajat un spațiu de comemorare a eroilor.

În anul 2024, prin intermediul Programului activităților de reintegrare a ţării, au fost finanțate, în total, 31 de proiecte, în valoare totală de 15 mil. de lei.