În orașul Ialoveni au început lucrările de construcție și amenajare a unei zone pietonale și de agrement într-un proiecte ce își propune reabilitarea albiei râului Ișnovăț. Proiectul este implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru.
În zona pietonală vor fi instalate bănci de odihnă și iluminat public stradal, va fi construită o zonă pentru bicicliști, amenajate cel puțin 30 de locuri de parcare.
La fel va fi construit un drum de asfalt cu două benzi din sectorul degradat către Liceul „Petre Ștefănucă” și Grădinița-creșă „Regina Maria”.
Valoarea totală a proiectului, constituie este de peste 15 mil. de lei. Acesta este finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, și cofinanțat de autoritățile locale.
Proiectul ar urma să fie finalizat în 12 luni.