În localitatea Văratic din raionul Rîșcani, a fost implementat proiectul „Echipament sportiv pentru tineri activi”. Acesta a reprezentat a doua etapă a unui proiect precedent al grupului de inițiativă „În acțiune”, cu suportul Fondului pentru Tineri Rîșcani și a autorităților locale.  

Proiectul a urmărit să abiliteze tinerii din Liceul Teoretic Văratic în practicarea și promovarea sportului și menținerea sănătății. Implementatorii proiectului și-au propus să le trezească tinerilor „apetitul” pentru modul sănătos de viață prin a juca fotbal.

Membrii grupului de inițiativă nu doar că au reușit să amenajeze un teren de fotbal și să stârnească interesul tinerilor pentru fotbal, dar au reușit și să implice participanții în realizarea propriu-zisă a proiectului. O mare parte din viitorii beneficiari au fost alături de membrii grupului de inițiativă pe durata implementării proiectului, participând nu doar la „activitățile vesele”, ci și la cele care au necesitat muncă și implicare, muncind cot la cot cu dedicare.

Astfel, pe parcursul a trei luni de vară, tinerii au participat la crearea nu doar a unui spațiu unde se desfășoară activități sportive, ci și a unui centru de socializare, educație și dezvoltare personală.

Prin urmare, această vară a fost într-adevăr una productivă, iar grație Fondului pentru Tineri Rîșcani, tinerii au reușit să materializeze împreună ideile în realitate și să devină  cei care aduc noi oportunități în comunitate.

Valoarea totală a recentului proiect este de circa 18 mii de lei, dintre care circa 15 mii de lei au fost oferiți de Fondul pentru Tineri Rîșcani, iar peste 3000 de lei – de autoritățile locale.

În ultimii trei ani, grupul de inițiativă „În acțiune” a implementat în s. Văratic patru proiecte susținute de Fondul pentru Tineri Rîșcani.

*Proiectul „Echipament sportiv pentru tineri activi” a fost realizat în cadrul  Programului de granturi mici a Fondului pentru Tineri Rîșcani, implementat de Asociația „Generația Viitorului”, în parteneriat cu Direcția Învățământ Tineret și Sport Rîșcani, cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Suedia.

Laura Rusu,
corespondentă comunitară în r. Rîșcani