Mariana Grigorenco este pedagog cu masterat în educație incluzivă, având experiență de activitate cu copii cu cerințe speciale, inclusiv autism și diverse dizabilități. Îi place să se afle în preajma copiilor și când a aflat despre posibilitatea de a obține suport din partea Organizației Internaționale a Muncii (OIM) pentru amenajarea unei creșe de tip familial la domiciliu, nu a ezitat și s-a înscris pe lista participanților.

Cu suportul partenerilor de la Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM) a parcurs toate etapele de instruire și a obținut toate certificatele necesare pentru lansarea acestui tip de serviciu alternativ nou pentru Republica Moldova. A scos toate lucrurile din una din cele patru odăi ale casei, a renovat-o și a mobilat-o cu paturi și dulapuri pentru copii, transformând-o în „Micul Odoraș” – primul serviciu alternativ de tip familial la domiciliul îngrijitoarei din Bălți și din Moldova.

Foto: OIM Moldova

Acțiunea a fost posibilă datorită Programului Național privind  serviciile de îngrijire pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani, implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Lipsa unui număr suficient și la prețuri accesibile de servicii de educație și îngrijire timpurie a copiilor reprezintă un obstacol major în calea angajării în muncă a femeilor din regiune. În R. Moldova, rata de participare la servicii de educație și îngrijire timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 și 2 ani a fost de 10 la sută în 2021/22, comparativ cu media UE-27 de 32 la sută.

Extinderea serviciilor alternative de îngrijire va permite mamelor să revină în câmpul muncii atunci când își doresc, iar Mariana, alături de alte 26 de participante în proiectul OIM și AFAM, a devenit antreprenoarea propriei afaceri. Serviciile de îngrijire a copiilor oferă numeroase beneficii atât copiilor; femeilor, prin sporirea veniturilor odată revenite în câmpul muncii; familiilor prin reducerea muncii neremunerate de îngrijire a părinților; economiei țării prin crearea de noi locuri de muncă.

Legea permite formarea de grupuri de până la 5 copii sau 3 dacă unul dintre ei este cu dizabilități

Chiar dacă legislația permite crearea de grupe de până la 5 copii, Mariana spune că deocamdată va primi doar trei în spațiul amenajat pentru aceștia. Copiii au până la doi ani și în prima săptămână au stat câte o oră-două pentru a se acomoda mai ușor. Acesta este și motto-ul după care se ghidează – Acomodare blândă, fără stres și fără lacrimi.

„Mai greu se acomodează părinții decât copiii”, spune Mariana zâmbind. După ce vor trece de etapa de acomodare, copiii vor sta aici toată ziua, de la 7.30 la 17.30, iar părinții lor își vor vedea liniștiți de muncă.

Am un plan de activități pentru fiecare zi, dar activitatea de bază la această vârstă este jocul liber. Voi ghida copiii în jocurile lor și îi voi implica în activități creative, pentru vârsta lor. Am amenajat un spațiu pentru jocuri cu nisip și apă care îi vor ajuta în dezvoltare, iar mamele lor se vor întoarce la muncă și vor continua să progreseze în domeniul lor”, povestește Mariana entuziasmată.

Foto: OIM Moldova

Pasiunea Marianei pentru munca cu copiii vine din familie. Bunica ei a fost educatoare de creșă, iar mătușa și o verișoară sunt profesoare. „Mulți copii în copilărie știau deja ce vor fi când cresc mari, eu nu aveam nici o dorință, niciun plan, dar în mahala organizam tot felul de activități, îmi plăcea să implic toți copiii.”

„Micul Odoraș” nu este doar un spațiu de joacă, ci mai ales, unul de dezvoltare

Fiindcă are și studii în logopedie, creșa Marianei se axează pe copii cu deficiențe de dezvoltare în vorbire. Parcursul ei profesional și lansarea creșei nu au fost întâmplătoare, spune Mariana. Fiul ei mai mic, care acum are 12 ani, suferă de astm și deseori era nevoită să stea cu el acasă. Pentru a fi cât mai mult alături de el, fără să renunțe la meseria pe care o îndrăgește atât de mult, Mariana a început să activeze de acasă, în special în perioada pandemiei, predând engleza, româna sau diverse alte activități de dezvoltare copiilor cu cerințe speciale. De aici și până la „Micul Odoraș” a fost doar un pas.

Obținerea certificatelor necesare pentru lansarea acestui serviciu și amenajarea spațiului a durat jumătate de an. În tot acest timp, Mariana, alături de alte 26 de persoane, bărbați și femei, a participat la ateliere de instruire organizate de Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova, cu suportul Organizației Internaționale a Muncii. Experții implicați în Program au elaborat un ghid detaliat în care au fost explicate prevederile legale și etapele pentru lansarea acestui tip de serviciu alternativ de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani și au mentorat participanții în obținerea patentei și a certificatelor. Nu i-a fost greu să formeze grupul de copii, dar recunoaște că mulți părinți sunt sceptici față de aceste servicii alternative și preferă bonele sau grădinițele private.

Părinții care și-au înscris copilașii la Micul Odoraș au trăit peste hotare și au văzut acolo cum funcționează astfel de servicii și au apelat cu încredere”, explică Mariana.

Creșa „Micul Odoraș” a fost lansată în cadrul parteneriatului Organizației Internaționale a Muncii (ILO Moldova) și Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM), cu suportul financiar al Suediei.

Organizația Internațională a Muncii estimează că investiția în servicii de îngrijire a copiilor ar putea genera în R. Moldova peste 116.000 de locuri de muncă până în 2030, dintre care circa 29.000 de locuri de muncă directe în domeniul îngrijirii copiilor, peste 69.000 de locuri de muncă directe în domeniul îngrijirii pe termen lung și aproape 19.000 de locuri de muncă indirecte în sectoarele non-îngrijire.

Un articol al OIM Moldova