Trei grupe de creșă au fost inaugurate de UN Women în localități din nordul R. Moldova

0

UN Women a inaugurat, recent, alte trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani din nordul țării, în orașele Sîngerei, Rîșcani și Glodeni.

Inițiativele au fost realizate în parteneriat cu autoritățile naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, marchează un progres semnificativ în reconcilierea vieții de familie și cea profesională pentru aproape 60 de familii din regiunea de nord a țării.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul țării a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care în mod continuu susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen. Prin intermediul acestor inițiative, UN Women Moldova își propune să sporească oportunitățile economice pentru femei și accesul la piața muncii, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a comunității și societății.

Având opțiuni limitate în ceea ce privește îngrijirea copiilor, femeile sunt adesea constrânse să aleagă locuri de muncă care oferă un program de lucru mai scurt, iar în rezultat obțin venituri mai mici. Astfel, o disponibilitate mai mare a serviciilor de îngrijire timpurie a copiilor va oferi femeilor oportunitatea de a accesa locuri de muncă cu un potențial de câștig mai mare.