45 de persoane în etate, cu deficiențe de auz, din Chișinău au participat în premieră la un atelier de educație media, organizat, recent, de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI).
Participanții au descoperit ce este educația media și au învățat cum să-și dezvolte abilitățile de analiză și gândire critică pentru a nu fi manipulați și dezinformați. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Asociația Surzilor din R. Moldova și Casa Republicană de Cultură a Surzilor din Moldova.
Jurnalista Diana Răilean, formatoare în cadrul atelierului de educație media, a prezentat mai multe exemple de conținut fals, prin intermediul cărora se manipulează și dezinformează opinia publică.
Pentru a-i face să înțeleagă mai bine cum are loc distorsionarea mesajului, participanții la atelierul de educație media au fost invitați să participe la o activitate interactivă. Aceasta a constat în reproducerea conținutului unui mesaj vizualizat, prin gesturi, de la o persoană la alta, fără a ști în prealabil ce mesaj a fost transmis inițial. Prin acest joc, participanții s-au convins cât de real este ca informația pe care o recepționăm să ajungă până la noi distorsionată și, distribuind-o, la rândul nostru, nu facem decât să răspândim un fals mai departe.
În cea de-a doua parte a evenimentului, Diana Răilean a adus mai multe exemple pentru a demonstra cum se manipulează inclusiv prin intermediul fotografiilor.
Pe parcursul activității, persoanele cu deficiențe de auz au reușit să asimileze informația prezentată grație unei echipe de interprete în limbaj mimico-gestual, angajate ale Asociației Surzilor din R. Moldova, care au facilitat comunicarea.
Atelierul de educație media este parte a proiectului „Promovarea coeziunii sociale în Moldova prin încurajarea incluziunii și diminuarea discriminării” desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul programului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale – Faza II”, implementat cu sprijinul Guvernului Elveției.