Programul Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD lansează un apel pentru selectarea a 12 comunități de pe ambele maluri ale râului Nistru care vor beneficia de susținere pentru dezvoltarea locală.

În prima etapă, cele 12 comunități selectate vor beneficia de consultanță pentru o mai bună implicare a locuitorilor în procesele de dezvoltare locală, valorificând ideile și potențialul acestora, ceea ce va contribui la îmbunătățirea nivelului de trai și la consolidarea încrederii.

În cea de-a doua etapă, vor fi selectate șase proiecte de infrastructură (câte 3 proiecte pentru fiecare mal), care vor fi finanțate în cadrul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Detalii referitoare la procedura de depunere a cererilor și/sau la conținutul dosarelor pot fi accesate online. Sunt eligibile comunitățile situate în zona de securitate a malului drept și pe malul stâng al râului Nistru.

Dată-limită pentru participare la concurs este 13 martie 2024, ora 16:00.

Vor avea prioritate localitățile care au experiență anterioară în implementarea proiectelor de dezvoltare, vor demonstra sustenabilitatea ideilor, pun accent pe consolidarea încrederii.

Vor fi organizate două sesiuni de informare despre concurs – la Chișinău și Tiraspol. Acestea se vor desfășura în limbile română și rusă. Pentru a participa, persoanele interesate trebuie să se înregistreze:

  • Sesiunea de informare în limba română, 21 februarie, Chișinău:
  • Sesiunea de informare în limba rusă, 20 februarie, Tiraspol: 

Ulterior, vor mai fi organizate două sesiuni de informare în format online.

Prin lansarea acestui concurs, UE și PNUD își continuă sprijinul pentru îmbunătățirea cooperării între comunitățile de pe ambele maluri ale râului Nistru prin inițiative comune care implică partenerii locali, organizațiile societății civile (OSC-uri) și alte părți interesate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.