Patru soluții inovatoare vor fi puse în practică în R. Moldova cu ajutorul Fondului Ceh pentru Inovații, implementat de PNUD, cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe de la Praga.

Fiecare proiect va beneficia de până la 40.000 de dolari și se va desfășura până în noiembrie a.c.

Fondul ceh își propune să transfere soluțiile inovatoare și know-how ceh pentru a aborda provocările de dezvoltare din Moldova și pentru a contribui la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD-urilor).

Cele patru proiecte selectate pentru finanțare sunt:

  • ONG-ul ceh Caritas, în colaborare cu autoritățile publice din satul Bilicenii Vechi va dezvolta și instala un sistem de colectare a apei pluviale pentru a îmbunătăți reziliența satului la dezastre naturale și pentru a promova dezvoltarea durabilă.
  • Compania cehă Big Terra, în colaborare cu Asociația Națională de Dezvoltare Rurală din Moldova, va testa viticultura regenerativă în Moldova și va spori reziliența și durabilitatea acesteia față de provocările climatice.
  • ONG-ul ceh Arnika, în parteneriat cu Asociația Obștească „BIOTICA” va aborda problema gestionării ariilor protejate, având resurse limitate, modernizând rețelele și promovând guvernanța de mediu.
  • Academia de Științe a Republicii Cehe, Institutul de Botanică Experimentală, va lucra cu cercetătorii de la Universitatea de Stat din Moldova la analiza transcriptomului tomatelor rezistente la patogeni, valorificând tehnologia de secvențiere a acidului dezoxiribonucleic (ARN) pentru a replica rezistența la alte genotipuri de tomate.

Parteneriatul dintre PNUD și Cehia sprijină soluții inovatoare utilizate în sectorul privat, de organizații neguvernamentale, universități, instituții de stat, centre de cercetare și persoane fizice cehe.

Proiectele Fondului Ceh pentru Inovații se concentrează pe rezolvarea provocărilor concrete de dezvoltare din șase țări-partenere (Bosnia și Herțegovina, Georgia, Moldova, Etiopia, Cambodgia, Zambia).

În R. Moldova, Fondul Ceh pentru Inovații a susținut deja 21 de proiecte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here