Radio Moldova Tineret (RMT), postul public de radio pentru tineri, începe să emită de azi, 15 ianuarie, ora 12:00, în municipiul Chișinău. Acesta va putea fi recepționat pe frecvența 105,9 MHz, pe care a emis, în trecut, Radio Nova.

RMT are în grila sa de emisie programe muzicale, informative, analitice, educaționale și culturale. Postul de radio va transmite știri pentru publicul său țintă, tinerii din capitală și din celelalte regiuni ale țării, precizează Radio Moldova.

Conceput cu sprijinul Uniunii Europene de Radio și Televiziune ca un post destinat publicului tânăr, pe 30 octombrie 2012, Radio Moldova Tineret oferă radioascultătorilor o diversitate de programe, adaptate intereselor și nevoilor publicului său țintă, tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani.

RMT poate fi ascultat și în Bălți, Varnița, Sărata Galbenă, Copanca, Nisporeni, Glodeni, Cahul. În acest an, postul de radio al tinerilor și-ar mai putea extinde aria de emisie.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.