Versiunea audio a primei cărți cu tematică electorală pentru copii, „Arci și Sfatul Pădurii”, a fost lansată de Ziua Internațională a Democrației (15 septembrie).

Autoarea Ionela Hadârcă este și naratoare, iar personajele sunt sonorizate de actori profesioniști. Spectacolul audio a fost înregistrat și montat de „Teleradio-Moldova”.

Formatul audio al cărții permite copiilor cu dizabilități de vedere să acceseze conținutul, iar limbajul utilizat este simplu și ușor de înțeles.

Producția promovează ideea că într-o societate democratică opinia și votul fiecăruia contează, spunându-le copiilor despre esența alegerilor libere și corecte prin intermediul ariciului Arci și a prietenilor săi.

Cartea, atât versiunea tipărită cât și cea audio, a fost editată/produsă la inițiativa Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), cu susținerea PNUD și USAID Moldova, în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova.

Cartea „Arci și Sfatul Pădurii” a luat Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru anul 2022, la categoria „Cărți pentru copii și tineret.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.