Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat în cadrul Simpozionului Român al Energiei că pe partea de energie electrică sunt întărite conexiunile cu România.
Parlicov a amintit în acest context de construirea unei linii de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău, care ocolește centrala electrică moldovenească din regiunea transnistreană.
Au fost alocate deja resursele din partea R. Moldova pentru linia Bălți-Suceava și se pregătește studiul de fezabilitate pentru construcția liniei electrice Strășeni-Iași.
Potrivit ministrului, sunt examinate și alte opțiuni pentru a avea cel puțin trei linii care să permită funcționarea stabilă a sistemului energetic integrat în cel continental, ENTSO-E.
Orizontul de timp pentru construcția acestor linii electrice este înainte de 2030.