La Primăria Cahul a fost instituit și lansat un Ghișeu Unic. 17 servicii publice, disponibile

0

Cetățenii de la Cahul vor putea beneficia de serviciile prestate de primărie la un singur punct de acces. Ghișeul Unic Cahul, localizat la parterul primăriei, va presta pentru început 17 servicii publice, cu posibilitate de extindere ulterioară.

Noul serviciu vine să îmbunătățească accesul la informații și la consolidarea transparenței și responsabilității autorităților publice locale.

Printre serviciile prestate de Ghișeul Unic Cahul, se regăsesc: eliberarea certificatelor de urbanism pentru proiectare, certificatelor de lipsa sau existența restanțelor față de bugetul local, autorizaților de construcții, luarea la evidență pentru înscrierea copiilor în instituțiile preșcolare, eliberarea extraselor din decizii și a copiilor deciziilor Consiliului Municipal etc.

Lucrările de amenajare, precum și asistența tehnică privind funcționarea Ghișeului Unic au fost asigurate de programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de UE și implementat de PNUD și UNICEF.

Valoarea totală a proiectului este de circa 157.900 de euro, inclusiv contribuția primăriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.