Timp de zece zile, în inima Codrilor, 112 elevi, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, au învățat despre beneficiile energiei regenerabile și a utilizării raționale a resurselor.

Ei au participat la tabăra de vară ENERGEL, desfășurată de Gutta-Club, cu sprijinul programului „Abordarea impactului crizei energetice în R. Moldova”, finanțat de UE și implementat de PNUD Moldova.

Tabăra a avut loc în două ture: 29 iulie – 8 august și 11 – 21 august.

Elevii sunt acum convinși să adopte un stil de viaţă prietenos naturii, economisind energie, reciclând deșeurile și îndemnându-și familia și prietenii să facă același lucru.

Programul taberei a inclus o vizită la cel mai mare parc fotovoltaic din Moldova, o investiție de patru milioane de dolari în raionul Criuleni, precum și o activitate de salubrizare a localității Răculești.

Copiii au calculat propria amprentă climatică și au montat un spectacol cu tematică legată de climă. Ei au mai participat la ateliere practice de reutilizare a obiectelor.

Tinerii participanți la cea de-a doua tură a taberei au desfășurat Ziua Ușilor Deschise, pe 17 august, unde au prezentat oaspeților prototipuri de dispozitive ecologice, folosind materiale precum sticle decorate cu pânză și frânghii, hârtie etc.

Tabăra de vară ENERGEL se află la a noua ediție, inițiativa fiind lansată în anul 2011, cu sprijinul UE și PNUD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.