Primele cinci întreprinderi care au contractat credite cu dobândă avantajoasă, parțial acoperită de stat prin programul „373”, vor investi banii în utilaje moderne și în tehnică agricolă.

În nici o lună, au fost depuse 48 de cereri de finanțare din partea antreprenorilor. Aceștia pot solicita credite investiționale de până la 15 milioane lei de la băncile comerciale partenere ale Programului „373”.

Obiectivul programului „373” îl reprezintă revitalizarea activității IMM-urilor prin acordarea de credite investiționale de către Entitățile Financiare Partenere (EFP) și compensarea parțială a ratei dobânzii de către Guvern, prin intermediul Fondului pentru Antreprenoriat și Creștere Economică a Moldovei (FACEM).

Rata dobânzii la creditele în valută străină e de 3% anual, iar în lei – de 7% anual. Creditele investiționale pot fi contractate de IMM-uri pe un termen de până la șapte ani, cu o perioadă de grație de până la 3 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here