300 de întreprinderi mici și mijlocii din R. Moldova, preponderent din zonele rurale, vor primi finanțare nerambursabilă europeană prin intermediul proiectului „UE pentru IMM-uri” pentru a-și crea, dezvolta, extinde sau internaționaliza afacerile.
Acest lucru devine posibil odată cu alocarea de către Uniunea Europeană a sumei de 8 milioane de euro sub formă de fonduri nerambursabile pentru cofinanțarea a șapte programe de stat de sprijinire a antreprenoriatului, implementate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
Lansarea proiectului de asistență europeană s-a desfășurat la unul din primii beneficiari ai asistenței comunitare – compania Cabigrup SRL, din Băcioi, o localitate din componența Chișinăului, specializată în producerea vinului, sticlelor și cutiilor decorative pentru produsele alcoolice.
Contract de grant direct al UE cu ODA, privind alocarea a 8 milioane de euro în perioada 2023-2026 pentru suplimentarea bugetului de stat a șapte programe de finanțare nerambursabilă: PARE 1+2, Start pentru Tineri, Programul de Ecologizare a IMM-urilor, Programul de Transformare Digitală, Programul de Retehnologizare și eficiență energetică, Programul de Susținere a Antreprenoriatului Feminin și Programul de Turism Rural a fost semnat la 24 mai.