La Chișinău, au fost semnate două contracte privind executarea lucrărilor de construcție a traseului Soroca-Arionești-Otaci, cu o lungime totală de 40 de kilometri. Valoarea acestora constituie 44 mil. euro, iar fondurile vor fi oferite de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare.

Contractele au fost semnate de către directorul Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), Sergiu Bejan cu reprezentanții companiilor – una din Turcia și alta din Moldova – care vor realiza lucrările.

Potrivit proiectului, va fi reabilitat și lărgit în pantă carosabilul și amenajată o a treia bandă pentru camioanele grele. Proiectul include și amenajarea drumurilor laterale către câmpurile agricole și amenajarea intersecțiilor, intrărilor în curți și un sens giratoriu etc.

În rezultatul reabilitării acestui sector, 80.000 de cetățeni din satele tranzit și cele conexe, vor putea merge mai repede și mai ușor la cel puțin 15 instituții de învățământ și puncte medicale, a spus Lilia Dabija, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

În acest an, autoritățile planifică să dea în exploatare circa 220 de kilometri de drumuri moderne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.