Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege privind ratificarea Acordului de împrumut dintre Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în vederea realizării proiectului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI)”.

Dacă va fi accesat împrumutul, Moldova va investi 55 milioane USD în dezvoltarea sectorului agricol, până în anul 2029.

21 de milioane USD vor fi acordate agricultorilor sub formă de granturi, pentru stimularea inițiativelor de promovare și dezvoltare a sectorului zootehnic și horticol.

25 de milioane de dolari vor fi direcționate pentru reabilitarea infrastructurii primare și secundare de irigații.

Circa 6.5 milioane sunt planificate pentru fortificarea capacităților Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. La fel va fi sprijinită înființarea Centrului de Consultanță în Agricultură și a Centrelor de Excelență Veterinară. Circa 2.5 milioane de dolari vor fi utilizate pentru managementul proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.