Peste 130 de copii din Gura Galbenei, raionul Cimișlia, se vor bucura de servicii de educație preșcolară mai bune datorită suportului USAID, care a fost oferit pentru renovarea grădiniței „Guguță”.
Lucrările de reabilitare a grădiniței au început în iulie 2022 și au fost implementate de primăria satului Gura Galbenei, cu suportul asistenței tehnice și cofinanțării acordate de USAID Moldova prin intermediul Programului Comunitatea Mea.
Instituția preșcolară și-a lărgit și gama de servicii de educație.
Grădinița „Guguță” din satul Gura Galbenei, localitate care numără circa 5.000 de locuitori, în trecut era formată din trei clădiri alăturate, construite în perioada Uniunii Sovietice. Unul dintre blocurile grădiniței a fost renovat la sfârșitul anilor’ 80, rămânând singurul bloc funcțional de atunci, celelalte două blocuri fiind închise din cauza condițiilor precare.
După reconstrucție, grădinița „Guguță” cuprinde trei clădiri complet operaționale și deservește 130 de copii cu vârste cuprinse între 2 și 7 ani.
După renovarea celor două blocuri, grădinița din Gura Galbenei a devenit cea mai mare instituție de învățământ preșcolar din nouă localități învecinate.
Costul total al proiectului este de aproape 175 mii de dolari. USAID a investit aproape 100.000 de dolari, în timp ce administrația locală a contribuit cu circa 75.000 de dolari.