Lilian Chișca a depus jurământul de învestire în funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI) în fața șefei statului, Maia Sandu.
Maia Sandu i-a urat succes în noul său mandat și i-a transmis noului președinte al ANI că are o misiune importantă, în condițiile în care instituția pe care o conduce are un rol esențial în prevenirea și depistarea corupției prin realizarea controlului averii și al intereselor personale.
În această săptămână a fost semnat și decretul prezidențial de numire a lui Lilian Chișca în funcție, după ce acesta a câștigat concursul în acest sens.
Lilian Chișca a absolvit două facultăți – la USM, unde a obținut titlul de magistru în drept și ASEM, cu licență în economie.
În structurile autorității de integritate activează din 2012, inclusiv, din 2017, în actuala ANI. Anterior, a activat în cadrul Centrului Național Anticorupție și la Camera de Licenţiere.
ANI este o instituție ce urmărește și respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor.