Luptătorul de stil greco-roman Victor Ciobanu a devenit vicecampion european la Zagreb, informează Comitetul Național Olimpic și Sportiv.
În finala categoriei de greutate 60 kg, Ciobanu a fost învins de bulgarul de origine armeană, Edmond Armen Nazaryan.
Elevul lui Mihai Cucul i-a învins la aceste Europene pe germanul Christopher Kraemer, francezul Leo Tudezca, turcul Kerem Kamal și sârbul Georgii Tibilov.