Începând cu luna aprilie a acestui an, în R. Moldova va fi pus în circulație un nou model de pașaport. Proiectul unei decizii în acest sens a fost aprobat de Guvern.
Modelul nou de pașaport (seria AP) urmează să fie pus în circulație pe măsura epuizării stocului de blanchete de pașapoarte (seria AB), dar nu mai târziu de 30 aprilie 2023.
Agenția Servicii Publice precizează că noul pașaport conține 34 de pagini, se distinge prin 45 de elemente performante de securitate și vine cu o serie de noutăți ce țin, în speță, de materialele de confecționare, de tehnologia de personalizare și tipologia elementelor de securitate.
Schimbările majore au fost operate la cea mai importantă și sensibilă la fraudare parte a blanchetei de pașaport – pagina cu date de identificare ale titularului. Respectiva pagină, care anterior era din hârtie, va fi înlocuită cu una din policarbonat, personalizată prin gravare laser.
Pașaportul se eliberează persoanelor cu vârsta sub șapte ani pe termen de patru ani; cu vârsta de la 7 până la 16 ani – pe termen de 7 ani, cu vârsta peste 16 ani – pe termen de 10 ani.
Noul model de pașaport este pus în circulație în contextul alinierii la recomandările instituțiilor internaționale în domeniu. Acestea impun revizuirea periodică a formei și conținutului actului de identitate, a tehnologiilor de citire optică și electronică, pentru asigurarea interoperabilității globale.