14 idei de afaceri inovatoare în domeniul digital sau tehnologic vor accesa finanțare nerambursabilă de până la 500 mii lei prin intermediul Programului de susținere a inovațiilor digitale și Startup-urilor tehnologice, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Suma totală a granturilor, oferită de stat pentru implementarea proiectelor este de circa 5,65 milioane lei.

Cele 14 afaceri selectate pentru finanțare se vor concentra pe domenii de activitate precum telemedicină, turism, industrie prelucrătoare și servicii de reciclare a deșeurilor.

De exemplu, compania „Terafix” din Strășeni va accesa circa 500 mii lei pentru introducerea unor elemente inovative în domeniul reciclării deșeurilor. Administratoarea afacerii, Cristina Grosu, susține că împreună cu echipa va crea o tehnologie pentru producerea unor îngrășăminte și insecticide organice obținute din resturi organice de origine animală și vegetală cu ajutorul larvelor de Hermetia Illucens.

„Echipamentele care vor fi procurate permit organizarea unei produceri de nivel mediu, cu o productivitate maximă de 200 tone îngrășământ organic lichid și 50 tone insecticid pe lună”, susține antreprenoarea.

foto: oda.md

O altă afacere inedită este „Teleportravel” din Chișinău care  va accesa peste 300 mii lei pentru dezvoltarea unei platforme virtuale de tip market-place în domeniul turismului.

În cadrul primului Apel de proiecte al Programului, au fost recepționate, în total, 70 de aplicații.

Implementarea proiectelor în cadrul Programului de susținere a inovațiilor digitale și Startup-urilor tehnologice sunt finanțate din bugetul de stat și susținute prin intermediul Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.