Pe parcursul ultimilor ani, Uniunea Europeană și statele membre au investit peste 30 de milioane de euro în proiecte de dezvoltare derulate în mun. Cahul și locuitorii regiunii.

Suportul financiar a fost direcționat preponderent spre finanțarea proiectelor de modernizare a serviciilor publice, proiecte de infrastructură, renovarea zonelor de agrement, sprijinirea antreprenorilor locali, dar și pentru alte inițiative locale.

O vizită a Tinerilor Ambasadori Europeni

Recent, tinerii Ambasadori Europeni, însoțiți de Șeful adjunct al secției Cooperare din cadrul Delegației Uniunii Europene, Adam Grodzicki, și cel al Departamentului Cooperare pentru dezvoltare din cadrul Ambasadei Suediei în Moldova, Thomas Alveteg, au adus UE mai aproape de locuitorii municipiului Cahul.

În cadrul vizitei lor, aceștia au interacționat cu antreprenorii care dezvoltă afaceri cu suportul UE, au vizitat spațiul inovator și creativ pe care îl pune la dispoziție Laboratorul Digital, au purtat discuții despre perspectiva europeană a R. Moldova.

Vizita a început cu un tur al Incubatorului de Afaceri din Cahul, care găzduiește rezidenții ce beneficiază de mentorat și consultanță în afaceri. Cea mai mare parte din antreprenorii rezidenți ai Incubatorului sunt și beneficiari ai programelor de asistență cu finanțare UE. Oficialii, alături de tinerii ambasadori europeni, i-au cunoscut și pe elevii Liceului Teoretic „Piotr Rumeanțev”, în incinta căruia se află Laboratorul Digital, dotat cu echipament performant pentru studierea disciplinelor viitorului. Laboratorul a fost finanțat de UE și Suedia.

Participanții au devenit parte a unui dialog cu elevii și studenții din municipiul Cahul și localitățile învecinate, găzduit de Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. În cadrul vizitei la universitate, reprezentanții corpului diplomatic, alături de antreprenorii și beneficiarii proiectelor UE au discutat cu Tinerii Ambasadori Europeni, studenții și elevii prezenți despre oportunitățile susținute de UE și statele membre, despre antreprenoriatul inovativ și posibilitățile de cooperare în contextul Anului European al Competențelor, care este marcat în 2023.

Evenimentul a inclus, de asemenea, și un Târg de Oportunități UE la care au participat proiectele finanțate de statele membre, care susțin antreprenorii din Cahul și care facilitează digitalizarea afacerilor, implicit oferă oportunități de învățare și suport pentru start-up-uri din regiune. Participanții au interacționat și cu jurnaliștii instituțiilor media locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.