În total, în anul 2022, partenerii externi ai R. Moldova au transferat 12,7 miliarde de lei în bugetul țării. Astfel, UE și statele ei membre sunt principalii finanțatori externi ai bugetului de stat al R. Moldova.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, în 2022, cele mai multe fonduri externe au venit din partea țărilor și instituțiilor UE, în valoare totală de 5,5 miliarde de lei. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost debursate sub formă de grant.

Potrivit Delegației UE la Chișinău, anul trecut, Republica Moldova a încasat două granturi în valoare cumulativă de 1,7 miliarde de lei din partea Comisiei Europene. Guvernul Germaniei a debursat un grant de peste 805 milioane de lei, iar cel al României – circa 200 de milioane de lei.

În ceea ce privește împrumuturile, Agenția Franceză pentru Dezvoltare a contribuit cu 1,5 miliarde de lei la bugetul de stat al R. Moldova, iar Comisia Europeană și Polonia – cu alte 692 și 387 milioane de lei, respectiv. De asemenea, Banca Europeană de Investiții (BEI) a debursat 153 milioane de lei pentru Calea Ferată din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.