În cele câteva zile cât a durat campania guvernului „Biblioteca de sub brad”, sute de oameni au adus literatură și colecții întregi de cărți de povești, de istorie, beletristică, memorialistică, atlase tematice, sau enciclopedii.
Printre cei care au adus cărți de citit s-au numărat elevi ai unor licee din capitală și din suburbii, angajați ai ministerelor și agențiilor subordonate Executivului. Printre ei s-au numărat premierul Natalia Gavrilița și feciorul său Teo. Ei au adus cărți de povești și de aventuri.

„Am fost impresionată să văd cât de multe volume s-au adunat în cadrul acestei campanii și, pe această cale, mulțumesc din suflet tuturor celor care au susținut-o”, a afirmat premierul.
Cărțile colectate în cadrul campaniei vor ajunge pe rafturile câtorva biblioteci școlare din mai multe localități ale țării, dar și la un spital pentru copii.