Despre planurile și viziunile privind organizarea Anului culturii ucrainene în Moldova au discutat, recent, în format online, Oleksandr Tkachenko, ministrul Culturii de la Kiev, și Sergiu Prodan, Ministrul de la Chișinău.

„Am reiterat și angajamentul de susținere de partea R. Moldova a oamenilor de cultură din Ucraina, refugiați în R. Moldova, care sunt încurajați să se încadreze pe piața muncii, dar și suportul în vederea protejării patrimoniului cultural, care poate fi oricând evacuat pentru a fi salvat în siguranță în Moldova, așa cum am promis în iunie, la reuniunea miniștrilor culturii parte a Group of Ten, de la Lviv”, a menționat ministrul Prodan.

Ministrul Ucrainei i-a sugerat omologului de la Chișinău ca la Opera din Odesa să concerteze formații moldovenești. În plus, Moldova ar putea găzdui colectivul Teatrului Mariupol.

„Anul acesta a fost un punct de cotitură pentru relațiile dintre Ucraina și Moldova. Ne-a apropiat mult și avem planuri mari de a ne consolida relațiile. Începem să ne precizăm planurile. Există multe idei, multe oportunități și opțiuni de cooperare între țările, instituțiile și colectivele noastre”, a spus Oleksandr Tkachenko.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.