Problema animalelor fără adăpost este dintre cele mai acute în mun. Bălți. An de an tot mai multe animale sunt abandonate. Adăpostul pentru animale municipal nu mai face față numărului patrupezilor fără stăpân. Pentru multe dintre asemenea animale, singura salvare este ajutorul din partea voluntarilor și organizațiilor care le oferă șansa de a-și găsi o familie.

Deși autoritățile locale se arată îngrijorate în legătură cu această problemă, iar locuitorii bat alarma, aceasta nu este încă rezolvată. În ultima vreme, au apărut mai multe organizații și comunități active pe rețelele de socializare, care ajută patrupedele. Acestea se ocupă cu sterilizarea și găsirea unui adăpost dar și cu acordarea de îngrijiri medicale animalelor.

Pagina de Facebook „Potereașki Podobrașki” a fost creată pentru a facilita localizarea și adoptarea animalelor de companie și ale celor fără adăpost în Bălți. Organizația și-a început lucrul în 2019, iar fondatorul acesteia spune că situația animalelor fără adăpost din țara noastră este teribilă. În timp ce sectoarele private sunt pline de animale de companie necastrate, toate adăposturile din țară sunt supraaglomerate.

O bază unică de date a animalelor, necesară 

În acest context, autoritățile trebuie să elaboreze o bază de date unică cu toate patrupedele fără adăpost. Este necesară introducerea sterilizării totale și responsabilizarea cetățenilor care au animale de companie. Totodată, existența unui singur regulament privind protecția animalelor reprezintă o prioritate, fiindcă animalele deseori evadează de acasă, iar revenite acasă, dau naștere puilor. Proprietarii încearcă să dea metiși în mâini bune, îi vând cu 200-1.000 de lei sau îi dau prietenilor. În cel mai rău caz, ei lasă pisoii, cățeii și chiar și adulții în saci, cutii, în coșurile de gunoi. Unele animale domestice sunt duse în pădure sau pe autostradă, lăsate să moară.

Sterilizarea, o soluție

Pentru a îmbunătăți situația din țara noastră, fiecare posesor de animal este încurajată să-și sterilizeze animalul de companie. De asemenea, dacă cineva a decis să cumpere sau să ia acasă un animal, trebuie să se familiarizeze cu regulile de viață ale animalului, comportamentul acestuia. Toate cele menționate trebuie făcute în avans pentru a nu pierde animalul de companie de mai multe ori pe an.

Nu e de neglijat nici faptul că animalele fără adăpost pot prezenta un pericol atât pentru oameni, cât și pentru animalele de companie. Acestea pot transmite mai multe boli omului, dar și altor animale. Ele pot fi agresive și să provoace leziuni și traumatisme.

Nadejda Gliga, Elena Mușulupa
corespondente comunitare la Bălți

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.