În orașul Călărași a fost inaugurată rețeaua de apeduct și canalizare reabilitată și extinsă. Cei peste 16 mii de locuitori ai orașului au fost asigurați, astfel, cu servicii calitative de alimentare cu apă grație unui proiect finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru.

Grație acestui proiect, la Călărași au fost reabilitate 11,4 km și extinse 4,5 km rețelele de apeduct, precum și au fost extinse 4,9 km rețelele de canalizare.

Prin cele 875 de branșări noi la apa potabilă, și 234 racordări noi la sistemul de canalizare, 16.500 de locuitori ai orașului au parte de servicii publice îmbunătățite.

Valoarea totală a proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare în orașul Călărași” este de cca 1,5 mil. euro, dintre care cca 1,4 mil. euro – oferiți cu titlu nerambursabil de UE, și circa 174 mii euro – contribuția Primăriei or. Călărași.

Totodată, cu sprijinul Ministerului German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Î.M. „Gospodăria comunal-locativă Călărași” a beneficiat de un suport financiar în valoare de circa 30.000 euro, care include, fonduri cu care a fost amenajat un laborator dotat cu echipament pentru monitorizarea calității apei, cumpărat echipament pentru detectarea scurgerilor de apă, procurate echipamente de protecție.

La ceremonia de finalizare a proiectului au participat mai mulți oficiali și diplomați străini, printre care ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ambasadorul UE în Moldova, reprezentanți ai autorităților publice locale și locuitori ai orașului Călărași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.