Câinii agresivi fără stăpân sunt una dintre principalele probleme cu care confruntă locuitorii orașului Bălți. Din cauza lor, unii locuitorii evită să-și lase copii de unii singuri la plimbare, iar mersul spre sau dinspre școală, uneori, devine periculos. Anual, sute de bălțeni sunt mușcați de câini vagabonzi agresivi, iar, potrivit unor date, ar fi vorba, în medie, despre circa 600 de cazuri.

De problema câinilor vagabonzi agresivi se ciocnesc nu doar copii, dar și cei maturi.

Am solicitat opiniile câtorva locuitori ai orașului.

„Dacă aș fi părinte, mi-ar fi fost teamă să-mi las copii în curte sau stradă din cauza haitelor de câini agresivi. Mai ales această problemă este caracteristică cartierului „Dacia”, spune Andrei, un student la Colegiul de medicină.

Victoria, o doamnă care lucrează în apropiere de parcul pentru copii „Andrieș” din Bălți, ne-a povestit că nu o singură dată a salvat copii și vizitatori parcului de atacurile câinilor vagabonzi.

În timpul sondajului pentru acest material, am întâlnit-o pe Iulia, o fetiță care hrănea câțiva câini fără stăpâni. Ea spune că madanezii nu sunt periculoși și că ei îi place să-i hrănească, ajutându-i astfel să supraviețuiască.

Oamenii cu care am discutat în timpul realizării sondajului pe teme câinilor fără stăpâni au spus că autoritățile trebuie să amplifice activitatea întreprinderilor municipale specializate și a adăpostului pentru maidanezi din localitate.

Unele date arată că la Bălți ar exista mai bine de 5.000 de câini fără stăpân. În medie, în jur de 600 de persoane devin, anual, victimele ale maidanezilor agresivi.

Lena Mușulupa,
corespondentă comunitară în mun. Bălți

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.