Peste jumătate de milion de lei a fost alocat prin Programul național „Satul European” pentru a facilita asigurarea cu apă a locuitorilor din satul Marinici, raionul Nisporeni, și alte peste 700 de mii de lei pentru satul Troițcoe din raionul Cimișlia.
În satul Marinici, raionul Nisporeni, s-a construit fântâna arteziană. Grație implementării proiectului de dezvoltare locală, devine posibilă asigurarea cu apă potabilă, a 150 de gospodării casnice, principalelor instituții publice, precum și a mai multor agenți economici, din sectorul sud-vest al satului.
Iar la în satul Troițcoe din raionul Cimișlia cu circa 700 de mii de lei a fost reparat acoperișul grădiniței. Astfel, 50 de copii precum și angajații instituției de educație timpurie, își pot desfășura activitățile în condiții mai bune.
Fondurile necesare, la fel, au fost oferite prin Programul național „Satul European”.
În cadrul Programului „Satul European” au fost promovate 492 de proiecte de dezvoltare locală. Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală, a semnat cu administrațiile publice locale, 488 de contracte de finanțare.





