Volumul mijloacelor financiare pentru Fondul rutier a fost majorat cu 325, 5 de milioane de lei, acesta ajungând la o valoare totală de 1,8 miliarde de lei.
Asta după ce Guvernul a aprobat modificările la Programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul curent.
De asemenea, a fost aprobată redistribuirea mijloacelor fondului pe anumite lucrări de întreținere a drumurilor naționale.
Pentru lucrările de întreținere a drumurilor publice naționale volumul mijloacelor financiare a crescut până la 235,5 milioane de lei.
Pentru reconstrucția, reparația drumurilor publice naționale şi a construcțiilor inginerești va fi alocată o sumă suplimentară de 75,2 milioane de lei, datorată insuficienței valorificării sumelor alocate inițial în programul menționat, și anume:
- micșorarea sumelor alocate, în contextul neasimilării valorilor anterioare, considerând perturbarea lanțurilor logistice de import a materialelor de construcție – 171, 8 milioane de lei;
- creșterea valorii contractelor, în contextul actualizării prețurilor la materialele de construcții – 97, 1 milioane de lei;
- includerea suplimentară, conform deciziei CSE, pentru obiectivul – drum de acces către podul Leova-Bumbăta, a sumei de 150 milioane de lei pe anul 2022.
Pentru executarea lucrărilor de proiectare, evaluare a drumurilor şi procurare a terenurilor suma a fost majorată cu 8,4 milioane de lei și cu 6,3 milioane de lei a crescut valoarea pentru procurarea utilajului și echipamentului.