Vlada Midrigan, o tânără de 18 ani din or. Ștefan Vodă, s-a adresat la subdiviziunea teritorială pentru ocuparea forței de muncă pentru a-și găsi un loc de muncă, iar după ce a fost încurajată să urmeze cursuri de calificare a devenit frizeriță.  

Grație serviciilor de ghidare în carieră acordate de specialiștii din cadrul subdiviziunii, tânăra a reușit să identifice oportunități educaționale pentru a obține o profesie.

Astfel, Vlada a absolvit cursurile de frizeriță la AO „Insula Speranțelor”, iar pentru a-și îmbunătăți abilitățile profesionale, tânăra a practicat activitatea timp de o lună și a reușit să mânuiască foarfeca și alte instrumente pentru realizarea unor stiluri și tehnici de coafare. Acum este frizeriță la SRL „Beauty Art Studio” din orașul Ștefan Vodă.

Orice persoană care nu are o profesie sau o meserie poate să se adreseze la subdiviziunile Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), pentru a beneficia de servicii de ghidare în carieră, iar ulterior să obțină diploma de bucătar, croitor, frizer, lăcătuș sau altă profesie din topul celor mai căutate specialități de angajatorii locali.

Cursurile sunt gratuite și durează de la 1-7 luni, în funcție de profesie/meserie. În această perioadă, cursanții beneficiază de bursă lunară neimpozabilă în cuantum de 15% din salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent; compensarea cheltuielilor de cazare în proporție de 20% din salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent; acoperirea cheltuielilor de transport, în cazul direcționării șomerului la cursuri de formare profesională în altă localitate decât cea în care își are domiciliul.

Lista furnizorilor de servicii de formare profesională poate fi accesată aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.