Opt localități partenere beneficiază de asistență tehnică pentru a consolida capacitățile administrațiilor publice locale în crearea regulamentelor de instituire a serviciilor sociale și identificarea parteneriatelor și a surselor potențiale de finanțare.
Acest sprijin are loc prin Programul USAID „Comunitatea Mea”.
Primăriile beneficiază de îndrumare pe tot parcursul procesului de acreditare a serviciilor sociale.
De exemplu, Primăria Selemet a avansat destul de mult în acest domeniu. Cu suportul Programului Comunitatea Mea, autoritățile locale și-au îmbunătățit spectrul de servicii sociale, prestate copiilor și persoanelor vârstnice, în cadrul centrului social local.
În prezent, centrul prestează trei servicii pentru cetățeni:
- Servicii de zi pentru copiii în situații de risc
- Servicii de zi pentru persoanele în etate și cu nevoi speciale
- Cantina de ajutor social
Această asistență urmărește ca scop să ajute comunitățile să devină mai incluzive, unde toți cetățenii vor putea participa proactiv în viaţa comunității.





