R. Moldova va achita 15.742.640 de lei companiilor Wikborg Rein Advokatfirma AS (Norvegia) și Forensic Risk Alliance & Co (Marea Britanie) pentru realizarea auditului internațional al datoriilor istorice ale Moldovagaz față de concernul rus Gazprom.
Asta prevede contractul dintre Agenția Achiziții Publice de la Chișinău și cele două companii. Auditul ar urma să fie realizat până pe 30 ianuarie 2023.
Anterior, șeful Moldovagaz afirmase că datoriile față de Gazprom se ridică la circa 720 mil. USD. Cu această datorie nu este de acord Guvernul de la Chișinău.
În timpul negocierii pe marginea prelungirii acordului pe gaze, Moldova și Gazprom au convenit să facă un audit al datoriilor malului drept până la 1 mai 2022, după care să încheie un contract de achitare a plăților. Licitația însă a eșuat din cauza lipse ofertanților. Chișinăul a motivat prin faptul că oferta a fost compromisă din cauza războiului din Ucraina.
Cele două companii – Wikborg Rein Advokatfirma AS și Forensic Risk Alliance & Co – au fost selectate în urma unor negocieri directe.