Primăria Chișinău a anunțat că toate serviciile municipale sunt antrenate la înlăturarea consecințelor ploii puterncie, care aa căzut în Capitală în această seară, informează Jurnalist.md.
„Vom lucra și pe parcursul nopții. Acum depunem toate eforturile ca rutele de transport public să fie reluate”, a anunțat municipalitatea.
„Echipele Spații Verzi, IMSL, IPSL, Exdrupo, ACC, pretori, angajați ai Primăriei și ai preturilor, cu toții suntem implicați”, a scris primarul Ion Ceban pe canalul său de Telegram.
Potrivit Primăriei, cele mai afectate au fost sectoarele Ciocana și Râșcani. Aici, mulți copaci doborâți sau scoși din rădăcini, străzi spălate de ape, acoperișuri luate de vânt, cabluri doborâte la pământ.