Guvernul a aprobat decizia cu privire la prelungirea stării de urgență, din data de 8 august, pentru o perioada de 60 de zile pe întreg teritoriul R. Moldova. Hotărârea urmează să fie transmisă Parlamentului pentru adoptare, transmite Jurnalist.md.
Instituirea stării de urgență are loc în contextul lipsei de previzibilitate privind asigurarea țării cu gaze și energie curent, precum și gestionării unui nou potențial flux de refugiați din Ucraina, și pandemiei de Covid-19.
Amintim că, la 24 februarie, Parlamentul a declarat stare de urgență pe întreg teritoriul R. Moldova. De atunci, autoritățile au prelungit constant perioadele de stare de urgență. Ultima prelungire a stării de urgență a fost operată în luna iunie.