Stradela Teatrului din centrul Capitalei va deveni arteră pietonală. O decizie în acest sens a fost aprobată, vineri, de Consiliul Municipal Chișinău.

Autorii ideii spun că transformarea stradelei Teatrului în pietonală va deveni una atractivă atât pentru cetățenii orașului, cât și pentru turiști.

Lucrările de amenajare ar urma să înceapă anul viitor.

Pentru realizarea proiectului noii străzi pietonale va fi anunțat un concurs public de proiecte, în cadrul căruia va fi selectat cel mai bun concept. Fonduri pentru realizarea proiectului vor fi alocate în bugetul Capitalei în anul 2023.

Amintim că prima pietonală din centrul Chișinăului, care poartă numele compozitorului Eugen Doga, a fost inaugurată în 2014. Aceasta este amplasată între Scuarul Catedralei și bulevardul Grigore Vieru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.